Se dorește ca producători locali să furnizeze produsele în școli

Propunerile Consiliului Județean Harghita au în vedere luarea în considerare a specificului regiunii 

(0 Votări)38 vizualizări

Consiliul Județean Harghita a formulat propuneri de modificare a ordonanței de urgență în ceea ce privește programul pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi. Ordonanța a fost lansată în dezbatere de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), iar propunerile formulate de reprezentații consiliului județean au în vedere promovarea producătorilor locali și respectarea tradițiilor zonei și regiunii. Actul normativ are în vedere testarea unui program  prin intermediul căruia, la propunerea unităților administrativ-locale și a Inspectoratului Școlar Județean, să fie selectate unități de învățământ în care copiii să beneficieze de o masă caldă sau un pachet de alimente. 

Propunerile Consiliului Județean Harghita vizează ca această procedură să fie derulată în măsură cât mai mare, la nivel local. Una dintre propuneri vizează limitarea cheltuielilor de transport la 15% din valoarea suportului alimentar total, astfel ca pe lângă furnizarea copiilor a produselor de calitate, firmele locale și regionale să fie motivate a se înscrie la proceduri de achiziție. O altă propunere are în vedere ca la distribuirea și prepararea produselor alimentare să fie respectate tradițiile din gastronomia zonei  și regiunii și cel puțin o dată pe săptămână copii să beneficieze de un meniu din gastronomia zonală. Semestrial să se organizeze în școli ore pentru promovarea alimentației sănătoase tradiționale specifice zonei și a produselor necesare pentru o alimentare sănătoasă. Se propune ca aceste costuri să fie suportate din bugetul local sau bugetul județean.

„Este foarte important ca elevii și copiii noștri să se hrănească sănătos, acest fapt este și mai important în cazul acelora pentru care acest pachet reprezintă masa principală. Acesta este și motivul pentru care întreprindem demersuri continue ca și în cazul programului laptele și cornul să fie furnizate produse de calitate. De asemenea, considerăm că și introducerea în școli a unei mese calde este un demers important. În activitatea pe care o desfășurăm reprezintă o prioritate și îmbunătățirea stării de sănătate a populației, iar conștientizarea în acest sens începe încă din copilărie”, a afirmat Borboly Csaba.

Prin aceste propuneri se dorește evitarea acelor situații care au fost cauzate de transportul produselor destinate elevilor, din alte județe.

 

Miercurea Ciuc, 22 august 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774