Scopul nostru comun este păstrarea valorilor și transmiterea acestora către generațiile viitoare

A avut loc la Băile Szejke deschiderea celei de-a XI-a ediții a Zilelor Ținutului Secuiesc 

(0 Votări)37 vizualizări

Ca rezultat al conlucrării și muncii susținute, în perioada 8-18 octombrie sărbătorim împreună Zilele Ținutului Secuiesc și vă prezentăm diversitatea acestei regiuni. Organizatorii șirului de evenimente ajuns la cea de a XI-a ediție au organizat programe menite a prezenta regiunea, punând accent pe aspectele specifice fiecărei zone. În acest an, dată fiind situația pe care o traversăm, majoritatea evenimentelor se vor desfășura în spațiul virtual și pot fi urmărite pe pagina de Facebook Zilele Ținutului Secuiesc. 

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în data de 8 octombrie la Băile Szejke.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a atras atenția în cuvântul de deschidere asupra rolului pe care îl are colaborarea.

„Dezvoltarea acestei regiuni se poate realiza doar prin colaborarea dintre cele trei județe. Mă bucură faptul că există o bună colaborare între județele Covasna, Harghita și Mureș care contribuie la reușita demersurilor comune. Mesajul pe care îl transmitem prin intermediul Zilelor Ținutului Secuiesc este că împreună suntem puternici și putem lucra în scopul dezvoltării regiunii”, a spus Borboly Csaba. La final a mulțumit conducătorilor instituțiilor culturale care au alcătuit un program bogat pentru această ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc.  

Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna în discursul său a pus accent pe faptul că acest an este unul special.

„Așa cum acest an este unul special și Zilele Ținutului Secuiesc din acest an sunt speciale. Intrând în spațiul virtual, Zilele Ținutului Secuiesc ies în lumea mare și astfel se pot alătura șirului de evenimente și acele persoane care trăiesc departe, dar a căror inimă este pe tărâmurile natale”, a spus Grüman Róbert.

Din partea județului Mureș Barabási Attila, directorul Ansamblului folcloric Mureșul i-a salutat pe cei prezenți. În discursul său a vorbit despre colaborare, conlucrare, promovarea valorilor culturale regionale. Instituțiile culturale din județul Mureș se alătură în fiecare an șirului de evenimente, la fel și Ansamblul folcloric Mureșul.

În calitate de gazdă a evenimentului Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita s-a adresat celor prezenți.

„Această regiune va fi rezultatul conlucrării și năzuințelor noastre. Dacă avem încredere în această regiune, dacă întreprindem măsuri și conlucrăm această regiune va continua să existe. Scopul este ca minunatele valori de care dispunem să le prezentăm lumii întregi și să le păstrăm și pentru nepoții noștri”, a spus Bíró Barna Botond.

Evenimentul de deschidere a fost completat de momentul folcloric al Ansamblului folcloric din Odorheiu-Secuiesc, acompaniat de Grupul  Kedves.

După festivitatea de deschidere cei prezenți au vizitat Muzeul Orbán Balázs și expoziția foto în aer liber de la parcul Mini-Transilvania a artistului Erdély Bálint Előd, intitulată În drum spre Maria. Expoziția a fost vernisată de Ferencz Angéla, directorul Centrului Cultural Județean Harghita și fotograful Balázs Attila. A urmat proiectarea a două filme de animație Legendárium și de la ora 15,00 a unui film de prezentare a legendei Sfântului Ladislau. De la ora 16,00 a fost prezentat un film de promovare a imaginii orașului Odorheiu-Secuiesc.

Programul detaliat al Zilelor Ținutului Secuiesc poate fi consultat pe pagina de web http://zileletinutuluisecuiesc.ro/

Pagina de Facebook a Zilelor Ținutului Secuiesc, ediția a XI-a:

https://www.facebook.com/zileletinutuluisecuiesc

Materialul video de promovare a evenimentului:

https://www.facebook.com/zileletinutuluisecuiesc/videos/958420024669606/

 

Odorheiu-Secuiesc, 8 octombrie 2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774