Tinerii care trăiesc în diaspora doresc să învețe limba maghiară, iar cei din județul Harghita limba română
Lansat în urmă cu zece ani, prin intermediul programului de colaborare comunitară Összetartozunk, au fost derulate de către județele Harghita și Timiș, numeroase programe culturale, de cunoaștere a valorilor reciproce, stabilire a relațiilor de colaborare la nivelul comunităților locale.
În acest an la inițiativa Asociației Pro Gerhardino din județul Timiș, respectiv Asociației Geml József Társaskör colaborarea se extinde printr-un nou program de schimb de elevi.
Ultima actualizare: miercuri, 10 aprilie 2019
Acesta are menirea de a asigura tinerilor participanți obținerea de informații despre atracțiile din regiunea Banatului și a Ținutului Secuiesc, totodată putând să impulsioneze elevii din județele Timiș și Harghita în a-și dezvolta cunoștințele de limba română și limba maghiară.
Programul destinat diasporei lansat în anul 2009 de către Consiliul Județean Harghita are ca obiectiv stabilirea relațiilor de colaborare între comunitatea maghiară din această regiune și comunitățile maghiare din diaspora, scopul principal fiind cooptarea tinerilor și organizațiilor de tineret în activitățile derulate în cadrul programului.
„Asociația Pro Gerhardino a adus în atenția Consiliului Județean Harghita, a Inspectoratului Școlar Județean Harghita, școlilor din județul Harghita și asociațiilor de dezvoltare interregională din județul Harghita un program de schimb de elevi care are ca scop dezvoltarea abilităților lingvistice ale elevilor. Ne gândim aici la taberele de schimb destinate tinerilor și elevilor și la organizațiile din județele care au o tradiție similară județului Harghita, respectiv activitățile organizate în comun și care au ca scop stabilirea unei colaborări între tinerii din județul Harghita și cei din diaspora”, a afirmat Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.
„Există deja semnalări cu privire la participarea în cadrul programului de schimb de elevi din partea Asociația Felcsík”, a afirmat directorul general Zonda Erika, coordonatorul programului Összetartozunk. Aceasta a mai spus că pentru asigurarea cheltuielilor pentru programul de schimb de elevi se poate aplica în cadrul concursului de proiecte pentru finanțarea activităților de tineret și care va fi publicat în cursul acestei săptămâni de către Consiliul Județean Harghita.
Scopul programului destinat diasporei este protejarea populației maghiare din zonele unde aceasta este minoritară.
„Din rezultatele obținute la examenul de bacalaureat în ultimii ani se poate lesne constata că există o seamă de probleme în ceea ce privește predarea limbii române elevilor de etnie maghiară. În lipsa cunoștințelor de limba română mai bine de jumătate de elevii maghiari care se prezintă la examenul de bacalaureat nu obțin notă de trecere, nu au șansa de a-și continua studiile sau a-și găsi un loc de muncă. Astfel numeroși tineri aleg să plece în străinătate. Prin programul de schimb ne dorim să sprijinim învățarea limbii române și în acest fel creșterea șanselor tinerilor”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Având în vedere că în regiunea noastră predarea limbii române și în special rezultatele obținute de elevi reprezintă una dintre cele mai delicate probleme, Consiliul Județean Harghita consideră prioritară problema învățământului pentru minorități, la fel de importantă fiind și învățarea limbii statului de către elevi. Din păcate anterior, în cadrul politicii educaționale nu s-a ținut cont de nevoile lingvistice speciale ale minorităților și nu s-a garantat elevilor maghiari învăța limbii oficiale a statului ca a doua limbă (nu ca limba maternă).
Minoritatea maghiară are nevoie să se țină cont de nevoile sale lingvistice speciale, iar pe lângă aceasta să învețe limba statului, ca a doua limbă. Acest lucru este posibil prin implementarea programelor de învățământ, manualele școlare și altor instrumente educaționale care să contribuie la dezvoltarea competențelor de comunicare lingvistică impuse de cerințele sociale, economice, politice și culturale și astfel obținerea de reușite.
Pe baza celor de mai sus, considerăm că este nevoie de elaborarea de curriculum-uri și programe specifice, respectiv punerea în aplicare metodelor de evaluare cât mai curând în școlile cu predare în limba minorităților, la toate niveluri începând de învățământul preșcolar și până la cel liceal.
Demersurile întreprinse în ultimii ani de către Consiliul Județean Harghita în acest sens, pot fi consultate la link-ul de mai jos:
https://judetulharghita.ro/judetul-harghita/limba-romana.html
„În cursul anului trecut comparativ cu elevii români, de patru ori mai mulți elevi maghiari nu au obținut notă de trecere la proba de limba și literatura română. Am convingerea că acest lucru nu se datorează faptului că elevii nu învață, sau nu sunt la fel de capabili ca elevii români, iar această tendință trebuie să se schimbe!”, a spus președintele consiliului județean.
Miercurea Ciuc, 9 aprilie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)45 vizualizări