Petiție pentru schimbarea din funcție a directorului Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita

Continuă seria de întâlniri în vederea relansării învățământului profesional

(0 Votări)84 vizualizări

La sediul firmei Engmatec din Miercurea-Ciuc a avut loc joi, 12 mai o întâlnire a antreprenorilor județeni din industria de prelucrare a metalelor, organizată de conducătorul acesteia, Stefan Burckhardt. Principala temă dezbătută, la fel ca și la întâlnirea de la firma Metagalax, a fost lipsa de personal calificat. Printre cauzele enumerate a fost faptul că nu există dorință din partea tinerilor de a urma cursurile învățământului profesional. 

Acest fapt se datorează în parte și lipsei de promovare a meseriilor, dar și mentalității părinților cu privire la studiile copiilor – își doresc ca copiii lor să urmeze cursurile unui liceu teoretic și să meargă la facultate, neluând în considerare abilitățile și creativitatea de care dispun de aceștia. În ceea ce privește facilitățile financiare care ar trebui acordate investitorilor, atractivitatea zonei din punct de vedere antreprenorial, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a spus că este nevoie de implicarea actorilor din această ramură, cei din învățământ și nu în ultimul rând a unităților administrativ-teritoriale, prin formularea concretă de cerințe și organizarea de dezbateri în acest sens. „Consiliul județean întreprinde de câțiva ani o activitate neîntreruptă în găsirea de soluții pentru remedierea lipsei de personal calificat și implicit motivarea tinerilor în a alege să învețe o meserie și în ceea ce privește înființarea de clase cu profil tehnologic. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita beneficiază de finanțare din partea consiliului județean, activitatea acestuia ar trebui să fie mult mai activă în ceea ce privește promovarea meseriilor, motivarea tinerilor, atragerea acestora spre învățământul profesional. Dacă aceste aspecte nu se vor remedia până la data de 30 iunie, vă voi solicita ajutorul în redactarea unei petiții către ministerul învățământului pentru schimbarea directorului centrului”, a spus Borboly Csaba. Acesta a mai adăugat faptul că agenția de dezvoltare care funcționează în cadrul consiliului județean a fost înființată în scopul prezentării bunelor exemple, găsirii de soluții în vederea relansării mediului antreprenorial din județ. S-a amintit sistemul dual de învățământ care funcționează cu rezultate bune în Ungaria, dar și faptul că este nevoie de stabilirea de parteneriate care să ușureze cooperarea cu regiunile industriale din alte țări. Barabas Csaba, directorul acestei agenții a vorbit despre necesitatea implicării școlilor în atragerea elevilor în urmarea cursurilor învățământului profesional, dar și semnarea unui protocol de colaborare cu antreprenorii pentru a-i implica pe elevi în activități cum ar fi vizitarea fabricilor, promovarea meseriilor.

Miercurea-Ciuc, 12 mai 2016


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774