Péter Ferenc a vorbit despre drumurile care fac legătură cu județul Mureș

În cadrul ședinței extraordinare a consiliului județean s-a dezbătut situația stației de transfer a deșeurilor de la Corund

(0 Votări)53 vizualizări

Între temele dezbătute la ședința extraordinară a consiliului județean din data de 3 aprilie s-au numărat și cele cinci drumuri care fac legătura între județele Harghita și Mureș. În prima parte a ședinței a participat și Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, care împreună cu Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna și Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita au participat la o ședință de lucru care s-a desfășurat anterior la sediul consiliului județean de la Miercurea-Ciuc. Péter Ferenc a afirmat că pe drumul spre Crișeni, pe lângă  lacul de la Bezid s-a așternut primul strat de asfalt, iar lucrările de reabilitare vor fi finalizate până la finele lunii mai. Acesta a completat că și celelalte patru drumuri care fac legătură între cele două județe sunt importante, astfel pentru refacerea porțiunilor de drum dintre Archita – Mureni, Fântânele – Vețca s-a solicitat finanțare prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru celelalte porțiuni se demarează studiile de fezabilitate.

„Rog și județul Harghita să facă pașii necesari pentru reabilitarea porțiunilor de drum care le aparțin, astfel ca și comunitățile noastre să fie mai aproape unele de altele. M-aș bucura dacă peste patru ani am putea vorbi despre drumuri asfaltate”, a menționat Péter Ferenc.

La ședința extraordinară care a fost convocată datorită aspectelor juridice cu privire la adoptarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituției s-a dezbătut, pe lângă situația patinoarului din Gheorgheni și a centrului de artă de la Lăzarea, situația stației de transfer a deșeurilor de la Corund. Borboly Csaba a spus că pașii care trebuie urmați vor fi în concordanță cu cele prevăzute de sentința Curții de Apel de la Bacău.

„Poziția mea este în continuare aceea pe care am comunicat-o și anterior, și anume că nu dorim să demolăm case. Cel mai important este finalizarea proiectului a cărui coordonare aparține vicepreședintelui consiliului județean, Barti Tihamér și a cărei comisii de conciliere locală și județeană este condusă de Bíró Barna Botond, vicepreședinte în cadrul consiliului județean.

Barti Tihamér a prezentat stadiul în care este proiectul, dar și cel al discuțiilor purtate în acest sens la ministerul de resort, iar Bíró Barna Botond a vorbit despre activitatea depusă de comisie, până în momentul de față. Ministerul de resort nu este împotriva mutării stației de transfer într-o altă locație, în schimb cei doi vicepreședinți au ținut să menționeze că trebuie găsită o soluție în ceea ce privește costurile suplimentare care vor fi nerambursabile odată ce se va stabili mutarea stației în altă locație.

Miercurea-Ciuc, 4 aprilie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774