Neutralizarea deșeurilor de origine animală revine în sarcina consiliilor județene

„În comparație, programul laptele și cornul e raiul pe pământ”

(0 Votări)94 vizualizări

Consiliul Județean Harghita va analiza, pe baza ordonanței cu privire la neutralizarea deșeurilor de origine animală, care sunt cerințele administrațiilor publice locale în acest sens. Realizarea activităților de colectare a acestor deșeuri, conform ordonanței guvernamentale de anul trecut, este o atribuție a consiliului județean, metodologia de aplicare a acesteia fiind publicată în luna ianuarie a acestui an.

Marți, 13 iunie la sediul consiliului județean a avut loc o dezbatere pe această temă, la care au participat reprezentanții instituțiilor abilitate și primari din județ. Au fost identificate mai multe variante în ceea ce privește modul de colectare și transport a deșeurilor de origine animală. Conform ordonanței, consiliul județean prin intermediul unui concurs de proiecte, poate desemna firma care va desfășura această activitate, sau va înființa un serviciu public în acest sens. Ultima variantă a fost exclusă, deoarece legislația nu permite acest lucru.

Prezent la întâlnire, Borboly Csaba a criticat prevederile ordonanței și a spus că neutralizarea deșeurilor de origine animală ar fi mai facilă dacă s-ar organiza la nivelul microregiunilor, însă ar fi mai costisitor, dat fiind faptul că spre exemplu ar trebui să se angajeze personal. Singura soluție este desemnarea unei firme specializate care să asigure aceste servicii la nivel județean. Rezolvarea acestei probleme „a fost pusă în cârca consiliilor județene, fără asigurarea de resurse sau a unei proceduri legale clare”, a afirmat Borboly Csaba.

„Consider că formula actuală a ordonanței nu poate fi pusă în aplicare fără asigurarea de resurse financiare și o procedură de aplicare clară. Probabil, nu ar fi rău dacă toate deșeurile animale ar fi duse la București, pentru ca cei care stau în birouri și au elaborat această ordonanță atât de absurdă și de inaplicabilă, să gestioneze situația”, a spus președintele consiliului județean și a adăugat că nu îndeamnă fermierii să recurgă la această metodă, însă poate că ar merita o astfel de lecție cei care au elaborat această ordonanță, dar și politicienii care au semnat-o.

În opinia lui Borboly Csaba găsirea unei soluții cât mai urgente este necesară și datorită faptului că în momentul de față numeroase leșuri sunt abandonate pe malul apelor, sau îngropate în grabă, poluează mediul înconjurător.

„Există câteva firme mai mari care cu o întârziere de cinci-zece zile, colectează deșeurile de origine animală, însă până cât se face colectarea efectivă aceste deșeuri poluează localitatea. Această situație este aproape incredibilă, în comparație, programul laptele și cornul, cu toate greutățile care se întâmpină în aplicarea acestuia, este raiul pe pământ”, a spus Borboly Csaba.

Consiliul județean urmează ca în cursul unei luni să organizeze un concurs de proiecte în vederea atribuirii acestor servicii, apoi va angaja un dispecer care va prelua și transmite solicitările în ceea ce privește neutralizarea deșeurilor de origine animală.

Gestionarea cât mai eficientă a acestei probleme este importantă și din punctul de vedere al abatoarelor mici și micilor producători, a adăugat Márton István, directorul asociației de dezvoltare rurală din cadrul consiliului județean menționând că instituția urgentează de ani de zile înființarea acestora.

Miercurea-Ciuc, 14 iunie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774