A avut loc ultima ședință din acest an a consiliului județean
La sediul instituției din Miercurea Ciuc a avut loc într-un cadru festiv, în data de 22 decembrie, ultima ședință din acest an a Consiliului Județean Harghita. În debutul ședinței ordinare au fost premiate acele persoane care au desfășurat o activitate remarcabilă în domenii diferite. Totodată cu fost premiate și gospodăriile etalon din județ.
Au fost distinși cu premiul Kajoni Janos profesorul de muzică Köllő Ferenc, poetul traducătorul și redactorul, Lövétei Lázár László, conducătoarea grupului de dans popular Boróka din Odorheiu-Secuiesc, Kelemen Erzsébet. „Premiul Kájoni János” se acordă acelor persoane care au o activitate de creație deosebită în viața culturală, literatură, artă, respectiv a căror activitate în domeniul culturii a fost desfășurată pe o perioadă lungă de timp la standarde înalte, cu o valoare de durată.
Ultima actualizare: joi, 28 decembrie 2017
Medalia Marton Aron s-a acordat în acest an lui Lőrinczi Lajos, preotul unitarian din Cehețel și lui Veress Sándor, preot catolic din localitatea Plăieșii de Jos.
Premiul Mihai Eminescu s-a acordat profesoarei de limba română Pop Dobrean Maria Cristina, pentru activitatea desfășurată în folosul comunității.
Consiliul Județean Harghita a acordat Premiul Heureka inginerului IT Bustya Attila, care a reușit să stabilească un record mondial ținând în aer o dronă de mici dimensiuni, pentru mai mult de două ore.
Cu această ocazie au fost premiate de către Asociația de Dezvoltare Rurală și gospodăriile etalon din județul Harghita. Directorul asociației, Marton Istvan a menționat că prin aceste demersuri se dorește promovarea acelor gospodării care de altfel pot servi drept dovadă faptului că există posibilitate creării unui viitor pe tărâmurile natale.
Au fost premiate cinci gospodării, conduse de fermierul Bartalis Attila din localitatea Cârța, Bálint Attila pentru produsele lactate realizate în localitatea Valea Strâmbă, Deák Dénes – producător de furaje din Cobătești, Ferencz Csibi Péter din localitatea Remetea care este proprietarul unei gospodării dotate cu utilaje moderne, respectiv producătorul de legume Kozma Vilmos din localitatea Tomești.
„Cu toții suntem mândri de realizările acestor gospodari și considerăm că rezultatele obținute de către aceștia trebuie mediatizate. Distincțiile acordate de Consiliul Județean Harghita servesc acestui scop”, a afirmat președintele consiliului județean, Borboly Csaba.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare s-au aflat proiecte de hotărâre care au vizat modificarea bugetului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, respectiv plata cotizațiilor asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.
În cadrul ședinței, Borboly Csaba a ținut să-i informeze pe cei prezenți în legătură cu faptul că din sumele angajate la ședința anterioară a consiliului județean – 2,6 milioane de lei pentru investiții la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – Ministerul Sănătății a aprobat plăți în valoare mai mare de două sute de milioane de lei. Și în cursul zilei de azi sosește din Germania aparatură medicală în valoare de 470 mii lei, iar Borboly Csaba și-a exprimat speranța că ministerul va aproba această sumă. În caz contrar, președintele consiliului județean a afirmat că instituția va acorda această sumă.
Consiliul județean va prelua un teren care aparține localității Sânsimion pentru a putea implementa proiectul de gestionare a deșeurilor. Instituția va prelua și o serie de cheltuieli ale Centrului de Dezvoltare Timpurie și Reabilitare din Sânmartin în vederea sprijinirii activității acestuia. S-a votat și hotărârea care are în vedere stabilirea cuantumului chiriei locuințelor destinate medicilor. Scopul acestui demers este atragerea specialiștilor din domeniu și dezvoltarea serviciilor medicale.
Miercurea Ciuc, 22 decembrie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)84 vizualizări