Miercuri, 18 noiembrie a avut loc la Feliceni, ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita. Pe ordinea de zi a ședinței au figurat hotărâri care au în vedere distribuirea de sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, comuna Feliceni a primit 100 mii lei pentru construirea de trotuare.
Ultima actualizare: miercuri, 25 noiembrie 2015
Președintele consiliului județean, Borboly Csaba a deschis ședința extraordinară spunând că distribuirea banilor s-a făcut avându-se în vedere care sunt acele localități care au nevoia cea mai mare de aceste sume. Pe teritoriul localității Feliceni se găsesc mai multe școli, grădinițe, cămine culturale, biserici și case comunitare, aici rezolvarea problemelor fiind puțin mai dificilă. Acesta a mai adăugat că nu este vorba doar despre ușurarea traiului locuitorilor acestei comunități, ci și despre atenția necesară pentru asigurarea condițiilor de trai și în micile comunități. După cum a afirmat Borboly Csaba, rolul consiliului județean este de a echilibra rezultatul deciziilor luate de guvernul de la București. Din sumele defalcate din taxa pe voaloare adăugată, comunei Feliceni i-a revenit suma de 100 mii lei pentru amenajarea și construirea de trotuare.
Primarul localității, Sándor József a mulțumit pentru sprijinul acordat și a ținut să menționeze că este nevoie de crearea condițiilor astfel ca cei care doresc să se stabilească aici, sau cei care doresc să se întoarcă pe tărâmurile natale, să fie motivați să o facă. De asemenea, acesta a menționat că este îmbucurător faptul că, după ultimul recensământ s-a constatat că numărul populației din localitate a crescut.
S-a votat și modificarea bugetului de venituri și cheltuieli a consiliului județean pentru asigurarea contribuției proprii în cazul proiectelor europene, respectiv centrul cultural județean de la Lăzarea a câștigat 8.000 lei prin intermediul unui proiect, pentru lucrările drumului din localitatea Tibold și pentru proiectul care vizează construirea incubatorului de afaceri de la Odorheiu-Secuiesc.
În ceea ce privește alocarea sumelor provenite din taxa pe valoare adîugată, Borboly Csaba a ținut să mulțumească fracțiunilor din cadrul consiliului județean pentru propunerile făcute.
Din aceste sume, consiliul județean a distribuit aproape 4.400.000 lei, în principal pentru reabilitarea clădirilor și spațiilor comunitare. De atenție specială au beneficiat școlile, asigurarea echipamentelor pompierilor voluntari, problemele cu care se confruntă composesoratele.
Pentru reabilitarea drumurilor s-au alocat peste 3.100.000 lei, acești bani provenind din taxa pe valoare adăugată. Astfel, Lunca de Jos a primit 100 mii lei, Casin - 62 mii lei, Frumoasa - 100 mii lei, Tusnad - 100 mii lei, Săcel - 300 mii lei, Lueta - 100 mii lei, Cristuru-Secuiesc - 300 mii lei, Ditrău - 300 mii lei, Remetea - 976 mii lei, Ciumani - 242 mii lei, Lăzarea - 150 mii lei, Suseni - 150 mii lei, Gălăuțaș - 150 mii lei, Subcetate - 99 mii lei.
Feliceni, 18 noiembrie 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)38 vizualizări