Au început asfaltările pe drumurile județene

(0 Votări)32 vizualizări

Luni, 24 august au început lucrările de asfaltare a drumurilor județene, prima localitate din zona Ciuc în care s-au demarat aceste lucrări fiind Lăzărești. În cadrul lucrărilor de întreținere a drumurilor, în acest an Consiliul Județean Harghita a lansat un program pilot, în urma căreia lucrările au fost atribuite pentru următorii doi ani, după o procedură de achiziție publică. Programul are în vedere punerea covoarelor de asfalt pe porțiunile deteriorate, lucrările constau în lucrări de plombare, urmate de un strat de asfalt de egalizare de 2 cm care se va aplica pe stratul de asfalt existent și un strat de uzură cu o grosime de 4 cm. Incze Csongor, vicepreședintele consiliului județean a declarat pentru reprezentanții presei aflați la fața locului că cele două straturi se vor aplica consecutiv.

„Valoarea contractului cadru este de 10.557.647,18 lei, sumă cu ajutorul căreia se pot asfalta 40 de kilometri, însă anul acesta avem în plan reabilitarea a 20-21 de kilometri de drumuri județene. În Lăzărești urmează să se repare o porțiune de drum cu o lungime de 1,474 kilometri. Valoarea acestor lucrări este de 348.199,12 lei”, a afirmat Incze Csongor.

În opinia lui Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, lungimea de drum care urmează a se reabilita este scurtă, însă are o importanță deosebită. Deocamdată se lucrează doar pe porțiunea de drum care leagă localitățile Cozmeni și Lăzărești, dat fiind faptul că nu cu mult timp în urmă pe porțiunea de drum unde există case au avut loc lucrări care nu permit așternerea unui nou strat de asfalt. Președintele consiliului a adăugat faptul că lucrările de reabilitare pe această porțiune vor fi continuate în cursul anului viitor.

„Lăzăreștiul a fost un model în ceea ce privește turismul rural, aici având loc investiții în sporirea numărului locurilor de cazare și băile comunale. De atenție sporită a beneficiat localitatea și datorită faptului că se găsește în apropiere Lacul Sfânta Ana, însă lucrările de dezvoltare s-au efectuat pe baza nevoilor locuitorilor. Cu această ocazie îmi exprim încrederea că vom putea continua aceste lucrări”, a afirmat Borboly Csaba.

În cadrul programului de reabilitare a drumurilor județene, în zona Ciuc, se vor efectua lucrări pe următoarele porțiuni de drum: 113B, Lăzărești: 1,474 km; 123, Sânsimion - Sânmartin: 3,028 km; 123, centrul localității Sânmartin: 1,676 km; 123B, Bancu: 0,322 km; 125, Cârța - Ineu: 2,000 km. Zona Gheorgheni: 174A, Bilbor: 4,000 km; 126, Suseni: 0,750 km. Zona Odorhei: 131, Vârful Chinușu: 3,616 km; 137, între Porumbenii Mari și Porumbenii Mici: 1,008 km; 138, Brădești: 0,425 km; 138, barajul de la Sub Cetate (comuna Zetea): 1,725 km; 134A, Avrămești: 2,920 km. În momentul de față au de asemenea loc lucrări de reabilitare pe drumul de pe Vârful Chinușu. În ceea ce privește porțiunile de drum care urmează a fi reabilitate în cursul anului viitor, acestea urmează a fi stabilite.

Miercurea-Ciuc, 24 august 2015


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774