Solidaritate pentru Borsec
La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc vineri, 22 ianuarie ședința extraordinară a instituției. Cel mai important punct al ordinii de zi a fost reprezentat de repartizarea sumelor defalcate din TVA și a cotei din impozitul pe venit pentru reechilibrarea bugetelor locale.
Ultima actualizare: miercuri, 27 ianuarie 2016
Borboly Csaba a deschis ședința consiliului județean spunând că la alocarea fondurilor pentru localitățile județene s-a avut în vedere proporționalitate pe zone și cea a naționalității locuitorilor. De asemenea, acesta a mai adăugat: „Am luat în considerare solicitările localităților, iar banii s-au alocat cu precădere acolo unde nu se pot accesa fonduri prin PNDL sau proiecte europene. Prioritare au fost acele investiții prin intermediul cărora se contribuie la crearea condițiilor necesare pentru ca tinerii din județ să rămână pe tărâmurile natale. Iar pentru ca tinerii să fie motivați în acest sens este nevoie de crearea locurilor de muncă și a condițiilor de trai. Astfel banii alocați vor veni în sprijinul acelor localități unde este nevoie de renovarea școlilor, caselor de cultură, crearea unui climat de siguranță în localitățile noastre prin echiparea corespunzătoare a echipajelor de pompieri voluntari, a dispensarelor și instituțiilor de sănătate.” De asemenea, președintele consiliului județean a ținut să spună că acele localități care nu au primit fonduri cu această ocazie să aibă în vedere faptul că este doar începutul de an, iar solicitările acestora nu au întrunit cerințele legale în acest sens. Este bine știut faptul că până la finele anului consiliului județean alocă fonduri pentru lucrări de investiții și dezvoltare tuturor localităților din județ. Cu această ocazie, președintele consiliului județean a menționat că se alocă fonduri și localității Mihăileni pentru construirea căminului cultural din satul Livezi.
Se vor finaliza lucrările la centrul balnear multifuncțional de la Borsec
Invitații speciali ai ședinței consiliului județean au fost reprezentanții orașului Borsec. Orașului care odinioară reprezenta perla stațiunilor balneare din țară și nu numai, i s-a alocat suma de 1 milion de lei pentru finalizarea lucrărilor de la centrul balnear multifuncțional, începute în anul 2010 și care au fost oprite din lipsă de fonduri cu aproape patru ani în urmă. Acești bani s-au strâns într-un fond de solidaritate, din inițiativa localităților de a renunța la 5% din sumele care li s-au alocat. De această dată, de bani vor beneficia localitățile Borsec și Cristuru-Secuiesc cărora li s-au alocat 250 mii lei pentru lucrările de la băile Sóskút.
„Prin acești bani (n. r. 1 milion lei) ne dorim să contribuim la relansarea stațiunii balneoclimaterice și reintrarea ei în circuitul turistic. Chiar dacă Bucureștiul nu a fost dispus să sprijine consiliul județean în demersurile sale de a accesa împreună cu localitatea Borsec un credit bancar cu ajutorul căruia să fie posibilă finalizarea lucrărilor la centru balnear, localitățile județului, prin colaborare au reușit să sprijine eforturile orașului Borsec”, a afirmat Borboly Csaba. Acesta a mai adăugat că un exemplu în acest sens este centrul wellness din Băile Tușnad, care a sărbătorit doi ani de funcționare și care atrage continuu turiști în regiune, dar și cel de la Praid sau băile tradiționale din localitățile de pe teritoriul județului.
Mik József, primarul orașului Borsec și-a exprimat bucuria de a fi oaspeții ședinței și a mulțumit membrilor consiliului județean pentru sprijinul continuu pe care instituția îl oferă orașului Borsec. Acesta a continuat și a spus că tot ceea ce se întreprinde la Borsec este în folosul tinerilor, pentru a-i motiva în a rămâne acasă și pentru asigurarea locurilor de muncă. „Prin darea în funcțiune a centrului balnear multifuncțional se creează 69 de noi locuri de muncă, numărul acestora urmând să crească. Pentru finalizarea lucrărilor la acest centru mai este nevoie de 15 milioane de lei, primăria accesând un împrumut bancar în acest sens. Cu ajutorul acestor bani sperăm ca anul viitor în luna iulie să putem da în folosință acest centru, iar prin veniturile obținute din activitatea centrului să reușim să returnăm banii împrumutați și să atragem cât mai mulți turiști în zonă.”
Totodată, Borboly Csaba a ținut să amintească și rolul pe care această investiție îl are în zona de nord a județului, la bunăstarea localităților de aici, dat fiind faptul că turiștii nu s-ar limita doar la vizitarea stațiunii Borsec, ci și a atracțiilor turistice din această parte a județului.
Barti Tihamér, vicepreședintele consiliului județean și-a exprimat bucuria în ceea ce privește solidaritatea localităților din județ și sprijinirea orașului Borsec în finalizarea lucrărilor la centrul balnear multifuncțional și a mulțumit tuturor celor implicați în demersurile de relansare a localității.
Foto: Keresztes Zoltán
Miercurea-Ciuc, 22 ianuarie 2016
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)50 vizualizări