Spitalul de Psihiatrie Tulghes - 19.02.2021

ANUNȚ

Spitalul de Psihiatrie Tulgheş organizează concurs, conform Hotărârii nr.497/2010, pentru ocuparea postului de Economist I, pe perioada nedeterminată.

 

Pentru a participa la concursurile organizate pentru recrutarea personalului contractual, candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea exercitării profesiei în România;

b) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;

c) are capacitate deplină de exercițiu;

d) are o stare de sănătate fizica si psihica corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată de medicul de familie sau medicul de specialitate medicina muncii și de evaluarea psihologică efectuata la Spitalul de Psihiatrie Tulgheş.

e) îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru postul vacant;

f) îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea postului vacant;

g) nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției vacante pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice postului:

  1. Diplomă de licență în profil economic.
  2. Cunoștințe în operare pe calculator.
  3. Vechime în specialitatea de economist 3 ani și 6 luni.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde :

a) copia actului de identitate;

b) formularul de înscriere;

c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;

e) cazierul judiciar;

f) adeverința care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;

g) copia fișei de evaluare a performanțelor profesionale individuale sau, după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă;

h) alte înscrisuri din care să rezulte îndeplinirea condițiilor speciale de participare la concurs.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Dosarele de înscriere se vor depune la secretariatul unității până la data de 15.02.2021 ora 12,00. Nu se acceptă dosare incomplete!

Taxa de participare la examen este de 100 lei, se va achita la sediul unității.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la telefon 0266/338188.

 

 

CONCURSUL SE VA ORGANIZA CONFORM CALENDARULUI URMĂTOR:

04.02.2021 – 15.02.2021, pana la ora 12.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;

15.02.2021, ora 15.00: afișarea rezultatelor selecției dosarelor;

16.02.2021, pana la ora 15.00: depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor;

16.02.2021, ora 16.00: soluționarea și afișarea contestaților cu privire la selecția dosarelor;

17.02.2021, ora 10.00: testarea psihologică ;

19.02.2021, ora 10.00: proba scrisă;

19.02.2021, ora 13.00: proba interviului;

19.02.2021, ora 14.00: afișarea rezultatelor;

22.02.2021, pana la ora 14.00: depunerea contestațiilor;

23.02.2021, ora 14.00: soluționarea și afișarea;

23.02.2021, ora 15.00: afișare rezultat final;

 

 

BIBLIOGRAFIE CONCURS

 

  1. Legea nr. 82/ 1991 a contabilității republicata – actualizată.
  2. Legea nr. 95/ 2006 actualizată - privind reforma în domeniul sănătăţii – titlul VII – Spitale.
  3. Ordinul nr. 1043/ 2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public-actualizat.
  4. Ordinul nr. 1792/ 2002 actualizat - pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
  5. Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
  6. Ordinul nr. 2021/ 2013 actualizat - pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/ 2005.
  7. Ordinul nr. 2634/ 2015 privind documentele financiar-contabile.

 

 

 

 

MANAGER

EC.CSIBI VERONICA

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774