Editura Hargita Népe - 27.10.2020

Editura Hargita Népe cu sediul în Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei nr. 4

organizează concurs pentru ocuparea posturilor contractual vacante:

 

1. Numărul și denumirea posturilor:

Redactor IA – 1 post

Condiții de participare:

  • studii universitare absolvite cu diplomă.,
  • vechime minimă de 3 ani,
  • condițiile generale conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:

Secretar tehnic de redacție IS – 1 post

            Condiții de participare:

  • studii universitare absolvite cu diplomă,
  • vechime minimă de 3 ani,
  • condițiile generale conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:

2. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:

a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;

b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

d. carnetul de muncă sau adeverințele care atestă vechimea în muncă

e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

g. curriculum vitae;

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul documentului prevăzut la lit. e, candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Actele prevăzute la lit. b și lit. d vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

3. Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidații pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:

a. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b. cunoaște limba română, scris și vorbit;

c. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d. are capacitate deplină de exercițiu;

e. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f. îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

4. Concursul va avea loc la sediul Editurii Hargita Népe (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei  nr. 4., et. II), după cum urmează:

- proba scrisă pentru ocuparea posturilor contractuale vor avea loc în data de 27.10.2020, ora 14,00.

- proba de interviu va avea loc în data de 02.11.2020, ora 14,00.

Dosarul de concurs se poate depune la sediul Editura Hargita Népe, (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei  nr. 4, etaj II) în perioada 07.10.2020-21.10.2020, între orele 8,00 - 15,00.

Relații suplimentare se pot obține de la sediul instituției și prin telefon 0266-372633.

Condițiile de participare la concurs și bibliografia stabilită se afișează la sediul Editurii Hargita Népe respectiv și pe site-ul Consiliului Județean Harghita: http://judetulharghita.ro/recrutare.html.

 

Miercurea Ciuc, la 05 octombrie 2020

 

Lőrincz Csaba Levente

manager

 

5. CALENDARUL de desfășurare a concursului:

Nr.crt.

Activitatea planificată

Perioada de desfășurare

1

Înscrierea candidaților

07.10.2020–21.10.2020

2

Selectarea dosarelor de concurs

21.10.2020

3

Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs

22.10.2020

4

Contestarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs

23.10.2020

5

Afișarea rezultatelor contestațiilor selecției dosarelor de concurs;  listelor nominale ale candidaților admiși

26.10.2020

6

Prima probă a concursului- proba scrisă

27.10.2020

7

Afișarea rezultatelor la proba scrisă

27.10.2020

8

Contestarea rezultatelor probei scrise

28.10.2020

9

Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba scrisă

29.10.2020

10

A doua probă a concursului – proba orală

02.11.2020

11

Afișarea rezultatelor la proba orală

03.11.2020

12

Contestarea rezultatelor proba orală

04.11.2020

13

Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba orală și a rezultatelor finale ale concursului

05.11.2020

 

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«mai, 2024»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774