Editura Hargita Népe - 13.01.2020

Editura Hargita Népe cu sediul în Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei nr. 4

organizează concurs pentru ocuparea posturilor contractual vacante:

 

1. Numărul şi denumirea posturilor:

Corespondent local  – Studio – 1 post

Condiții de participare:
- studii universitare absolvite cu diplomă.,
- condițiile generale conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:

Secretar tehnic de redacție - Redacție -  1 post

Condiții de participare:
- studii medii absolvite cu examen de bacalaureat
- vechime minimum 6 ani,
- condițiile generale conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:
 

2. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau adeverințele care atestă vechimea în muncă
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae;

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul documentului prevăzut la lit. e, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului. Actele prevăzute la lit. b și lit. d vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

 

3. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

4. Concursul va avea loc la sediul Editura Hargita Népe (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei  nr. 4., et.II), după cum urmează:

- proba scrisă va avea loc în data de 13.01.2020, ora 15,00.

- proba de interviu va avea loc în data de 20.01.2020, ora 11,00.

Dosarul de concurs se poate depune la sediul Editura Hargita Népe, (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei  nr. 4, etaj II) în perioada 10.12.2019-23.12.2019,  între orele 8,00 - 15,00.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul instituţiei şi prin telefon 0266-372633.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul Editurii Hargita Népe respectiv și pe site-ul Consiliului Județean Harghita: http://judetulharghita.ro/recrutare.html.

 

5. CALENDARUL de desfăşurare a concursului:

Nr.crt.

Activitatea planificată

Perioada de desfășurare

1

Înscrierea candidaţilor

10.12.2019–24.12.2019

2

Selectarea dosarelor de concurs

06.01.2020

3

Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs

06.01.2020

4

Contestarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs

07.01.2020

5

Afişarea rezultatelor contestaţiilor selectiei dosarelor de concurs;  listelor nominale ale candidaţilor admişi

08.01.2020

6

Prima probă a concursului- proba scrisă

13.01.2020

7

Afişarea rezultatelor la proba scrisă

14.01.2020

8

Contestarea rezultatelor probei scrise

15.01.2020

9

Afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă

16.01.2020

10

A doua probă a concursului – interviul

20.01.2020

11

Afişarea rezultatelor la interviu

21.01.2020

12

Contestarea rezultatelor la interviu

22.01.2020

13

Afişarea rezultatelor contestaţiilor la interviu şi a rezultatelor finale ale concursului

23.01.2020

 

 

Manager
Lőrincz Csaba - Levente

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774