Agenția de Management Energetic - 18.11.2015.

Consiliul Județean Harghita – Agenția de Management Energetic

organizează concurs pentru ocuparea posturile contractual vacante pe perioada  determinată și nedeterminată cu timp normal și  parțial:

 

- 1 post de consilier juridic, grad profesională I, nivelul studiilor S,
- 1 post  referent, grad profesional IA, nivelul studiilor M,
- 1 post inspector de specialitate, grad profesional I, nivelul studiilor S, 

Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post vacant sau temporar vacant, conform art.3 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

• are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
•cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
• are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
• are capacitate deplină de exerciţiu;
• are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
• îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
• nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale:

Pentru  Consilier juridic I – timp parțial- durata nedeterminată

-  studii universitare juridice  de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare juridice de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
-  vechime în muncă în specialitatea studiilor necesară – minim 3 ani;
-  cunoștințe de utilizare a calculatorului (Windows,Word, Excel).

Pentru Referent IA – timp normal- durata nedeterminată

- studii medii cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în muncă minim 6 ani;
- cunoștințe de utilizare a calculatorului (Windows,Word, Excel).

Pentru Inspector de specialitate I – timp normal- durata determinată

- studii superioară de lungă durata absolvită cu diploma de licenţă;
- vechime minimum 3 ani după terminarea studii universitar;
- cunoştinţe de utilizare a calculatorului (Windows,Word, Excel).

 

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g. curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul documentului prevăzut la lit.e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit.b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Concursul se va desfăşura începând din data de 18 noiembrie 2015, ora 10,00-probă scrisă, iar interviul se va susţine în data de 24 noiembrie 2015 la sediul Consiliul Judetean Harghita, P-ta Libertăţii nr.5.
Dosarul de concurs se poate depune la sediul Consiliul Judetean Harghita – Agentia de Management Energetic, P-ta Libertăţii nr.5 camera 204, în perioada de 28 octombrie – 11 noiembrie 2015, între orele 08,00-16,00.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul Agentiei de Managment Energetic: http://spme.ro/ro/h/59/posturi-vacante  şi site-ul Consiliului Judeţean Harghita http://recrutare.judetulharghita.ro - Posturi vacante la instituții subordonate.
Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0266–207784 sau la sediul instituției str. P-ta Libertății nr.5, Miercurea Ciuc,  camera 204.

 CALENDARUL de desfăşurare a concursului:

Nr.crt.

Activitatea planificată

Perioada de desfășurare

1

Înscrierea candidaţilor

28.10.2015–11.11.2015

2

Selectarea dosarelor de concurs

12.11.2015

3

Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs

13.11.2015

4

Contestarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs

16.11.2015

5

Afişarea rezultatelor contestaţiilor selectiei dosarelor de concurs;  listelor nominale ale candidaţilor admişi

17.11.2015

6

Prima probă a concursului- proba scrisă

18.11.2015

7

Afişarea rezultatelor la proba scrisă

19.11.2015

8

Contestarea rezultatelor probei scrise

20.11.2015

9

Afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă

23.11.2015

10

A doua probă a concursului – interviul

24.11.2015

11

Afişarea rezultatelor la interviu

25.11.2015

12

Contestarea rezultatelor la interviu

26.11.2015

13

Afişarea rezultatelor contestaţiilor la interviu şi a rezultatelor finale ale concursului

27.11.2015

 

 


POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«mai, 2024»
lmmjvsd
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774